Tel Verde: 0800 500 012 This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Suntem o companie orientată spre inovație și standarde înalte de calitate și siguranță alimentară, dar înțelegem în același timp, că avem responsabilitatea de a ne implica în sprijinul comunităților și de a ajuta la soluționarea problemelor cu care acestea se confrunta în această perioadă plină de provocări.

Din responsabilitate față de comunitate și din solidaritate pentru personalul medical, încercat din greu în această perioadă, compania Carnia, donează suma de 10.000 lei, pentru dotarea spitalului Victor Babeș, cu aparatură medicală, echipamente de protecție și materiale sanitare, care se află în linia întâi în lupta împotriva virusului COVID-19.

Continuăm să facem bine pentru cei care au cea mai mare nevoie în această perioadă, donăm 2 % din prețul produselor de grătar Ana și Cornel, din campania pe care o avem în desfășurare, campanie denumită “Vara asta, fiecare cu grătarul lui “. Astfel, o parte din prețul produselor de grătar va fi folosită pentru vindecarea și sprijinirea sistemului medical din România. De peste 10 ani ne implicăm în viața comunității prin proiecte de responsabilitate socială, scopul nostru este acela de a contribui în mod eficient la îmbunătățirea calității vieții comunităților din zonele în care ne desfășurăm activitatea. Campania de responsabilitate socială înseamnă și eforturile noastre de a clădi bazele pentru viitorul societății, precum și grija pe care o purtăm pentru fiecare dintre poveștile al căror final credem că îl putem construi. Considerăm că este important să ne implicăm și să sprijinim comunitățile alături de care activăm. Carnia este un brand românesc cu o experiență de peste 25 de ani în producția și prelucrarea cărnii, retail și logistică. Cu o tradiție de peste 25 de ani, compania Carnia se situează constant în topul celor mai importante companii producătoare de mezeluri din Romania, având o capacitate de producție de 20.000 de tone anual, 800 de angajați și o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro.