Mezeluri de familie
Compania Ana şi Cornel atinge excelenţa operaţională prin implementarea SAP
Compania Ana şi Cornel atinge excelenţa operaţională prin implementarea SAP

Bucureşti, 17 iunie 2014 – Compania Ana şi Cornel anunţă finalizarea cu succes a proiectului SAP, ce va permite automatizarea eficientă a tuturor proceselor din cadrul companiei, implementând standarde performante de management, cu ajutorul uneia dintre cele mai complexe suite de aplicații SAP.

Proiectul a fost demarat în luna februarie a anului trecut, oferta companiei Plaut Consulting fiind desemnată câştigătoare, în urma unei licitaţii la care au participat furnizori din întreaga țară. Activitatea companiei Ana și Cornel este una foarte complexă, reunind sub aceeași umbrelă mai multe zone distincte de activitate, care necesită atenție în gestionare: producția preparatelor din carne, distribuția naţională către hipermarketuri şi 3.000 de clienţi, export, comercializarea produselor finite printr-un lanț de peste 75 de magazine proprii, în paralel cu planificarea transportului prin intermediul unei flote de 150 de autovehicule.

În aceste condiții, implementarea unei soluții software integrate care să optimizeze și să crească eficiența întregului flux de procese, reprezenta o condiție esențială pentru a asigura succesul activității companiei.

„Decizia implementării sistemului de gestiune integrat vine ca o continuare firească a investiţiilor realizate în ultimii ani, în toate departamentele companiei. Răspundem în acest fel unei dezvoltări constante a businessului şi exigenţei consumatorilor în alegerea unor produse de calitate. Utilizarea unui sistem ERP ne oferă ocazia optimizării tuturor proceselor din cadrul companiei, asigurându-ne totodată partenerii de transparenţă şi profesionalism. De asemenea, putem vorbi despre o echipă care s-a dezvoltat excelent din punct de vedere profesional şi aceasta este, poate, cea mai mare realizare a proiectului“,  a declarat Carmina Paraschiv, Director General al companiei Ana şi Cornel.

Pentru a răspunde eficient provocărilor specifice activității companiei, proiectul a inclus o suită de soluții SAP, de la soluția SAP ERP pentru gestionarea proceselor interne și resurselor companiei la SAP CRM, pentru o mai bună interacțiune cu clienții și soluția SAP Retail Execution pentru optimizarea procesului de vânzare a rețelei de distribuție.

Astfel, suita de soluții implementată permite gestiunea tuturor proceselor specifice industriei, de la achiziția cărnii la depozitare, tranșare, producție, urmărire lot, picking și vânzări, asigurând o mai bună gestiune contabilă și făcând posibilă analiza profitabilității. În plus, datorită integrării native a aplicațiilor SAP utilizate, nevoia de a prelucra manual datele a scăzut, eliminându-se astfel riscul apariției datelor redundante și contribuind la obținerea de informaţii şi rapoarte online, disponibile atât la nivel local, cât şi pentru managementul companiei.

O echipă de 12 consultanţi Plaut Consulting România a asigurat livrarea aplicaţiei și a oferit asistenţă de specialitate privind interconectarea cu sistemele existente şi implementarea unor noi proceduri de lucru şi bune practici în afaceri.

„Industria de prelucrare a cărnii este extrem de competitivă, fiind caracterizată prin cheltuieli mari de producție, reglementări stricte impuse de Uniunea Europeană și un consumator final sensibil la preț. În acest context de piață, orice companie care își dorește să crească sănătos are nevoie de o modalitate eficientă care să îi asigure transparența costurilor și care să o ajute să își administreze integrat toate procesele. Ana și Cornel utilizează acum o suită de soluții SAP integrate nativ, care îi va permite companiei să își optimizeze procesele, asigurându-i o bază informațională solidă de dezvoltare. Succesul proiectului în timp util se datorează faptului că toate părţile s-au implicat activ în susţinerea procesului de implementare“, a menţionat Robert Novak, director Plaut Consulting România.

Share: